În fiecare zi de MIERCURI organizăm seri de Open Mic - evenimentul unde oricine poate urca pe scenă la microfon să-și testeze glumele în fața publicului.
Dacă plănuiești un eveniment cu angajații companiei sau poate ai un local pe care vrei să-l promovezi, dacă ai o aniversare și îți place ce facem noi, atunci STANDUPOVKA poate să vină cu the best show la evenimentul tău.
1 Noiembrie 2019 - de aici totul a început. Am dat start proiectului dintr-o dorință comună de a evolua pe scenă și de a arăta lumii ce reprezintă comedia noastră. Pentru asta, însă, nu aveam nici loc, nici oameni. Atunci, am hotărât că vom face noi ca lucrurile să meargă. Inițial evoluam în baruri și cluburi, veneau puțini oameni și tot atât de puțini înțelegeau ce înseamnă show-urile de Stand-up. Pentru noi totul părea simplu - ne doream ca oamenii să râdă și să se distreze. Ca și în orice istorie de succes, la început ne-am ciocnit cu multe greutăți: «Cum să faci bani fiind comediant în Moldova?», «Are nevoie Moldova de Stand-up?», «Cum să abordezi partenerii?», «Vor veni oamenii la show-urile noastre?» Acestea, dar și multe alte frici și-au găsit refugiu în răspunsuri. Am trecut prin COVID, ne-am certat, am lăsat mâinile în jos și nu credeam în noi. Apoi, oamenii râdeau și se simțeau bine, iar noi prindeam la puteri și o luam de la capăt. Acum, după 5 ani, suntem aici. Strângem Palatul Național, mergem în turnee prin lume, avem show-uri lansate cu succes pe YouTube, avem parteneri de încredere și suntem susținuți de voi - spectatorii noștri fideli! Prezența și susținerea voastră ne motivează enorm să creștem și să dezvoltăm comedia în Republica Moldova!
Mulțumim celor care vin la concertele noastre și celor ce ne susțin online, iar dacă îți place ceea ce facem, crezi în noi și vrei să ne ajuți să creștem - abonează-te la pagina noastră de Patreon și pune un umăr de ajutor la dezvoltarea Stand-Up-ului moldovenesc! Pe lângă toate, ne susții la fel de mult dacă ne dai un subscribe pe YouTube și o apreciere pe rețelele sociale. Îți mulțumim că ești cu noi, îți mulțumim că ești cu STANDUPOVKA!